Roma, primăvara lui 2014. Aurora, o tânără pictoriță și violonistă venită din Constanța cu o bursă de arte, pășește într-o sâmbătă dimineața pragul unei vile de pe Via Giulia — Casa di Ambra — pentru o ședință foto. Bărbatul din spatele aparatului, un avocat care fotografiază doar în weekenduri, îi vorbește pe rând în trei limbi. Într-una dintre ele, amândoi au învățat să tacă.
Ce începe în lumina aceea de chihlimbar — o iubire construită cu răbdare, între faleza Constanței, ceața Edinburghului și lavanda Provenței — va fi pusă la încercare de umbrele pe care Thomas le crede îngropate: o moștenire otrăvită, o rețea care nu iartă și un trecut care nu negociază. Pentru a-și apăra familia, un om va trebui să dispară. Poate de mai multe ori.
„Aurora în chihlimbar” este o poveste despre lumina care nu cade de sus, ci urcă din interiorul lucrurilor — despre nume purtate ca niște haine de împrumut, despre o vioară care traversează un continent și despre o piatră care păstrează, în miezul ei cald, tot ce refuză să moară.
Pășește în universul cărții prin muzică. Ascultă temele muzicale oficiale care dau voce trăirilor din spatele cuvintelor.
„Bufnița vede în întuneric nu pentru că are ochi mari, ci pentru că și-a educat ochii.”
Alexandru Ambru scrie de la malul mării, între lumina Constanței și cea a Mediteranei. „Aurora în chihlimbar” este romanul său de debut — o proză poetică despre iubire, identitate și prețul liniștii.
Despre autor se știu deocamdată puține lucruri. Despre cărțile lui se va ști tot ce contează.